Despre noi

Oriunde ai fi, orice ai face, în jurul tău sunt multe lucruri comune, dar care, privite cu atenţie, pot deveni cadre importante pentru fotografii interesante… trebuie doar să “vânezi” cu atenţie cadrele. Am ajuns la concluzia că pentru a obţine fotografii frumoase nu este nevoie de o camera performantă ci, de multă inspiraţie.

“Mă numesc Coşeri Ionuţ Bogdan.
Pentru mine, fotografia este o pasiune născută din plăcerea de a privi natura. De aceea îmi place foarte mult să fotografiez peisaje.

De la vârsta de 22 de ani, apartul foto mi-a dat posibilitatea să imortalizez peisajele care îmi plăceau foarte mult.

Astfel, primul meu aparat foto a fost un HP Photosmart 735, pe care l-am cumpărat de la un coleg. Am fost foarte mulţumit de el. Am avut parte de el până în momentul în care l-am împrumutat unul alt coleg, ca să facă fotografii la aniversarea copilului său. Nu am mai putut să-l mai repar şi a trebuit să mă consolez.

Imediat după aceea am beneficiat de o ofertă şi am primit un aparat foto HP Photosmart E427. Este un aparat de buzunar şi care m-a uimit cât de repede se deschide şi este pregătit de fotografiere. În plus, poate face fotografii interesante chiar şi pe modul automat. Întocmai de aceea încă îl mai am şi acum.

Din plăcerea continuă de a fotografia şi din dorinţa de a avea un aparat mai performant, următoarea achiziţie a fost un Olympus SP560-UZ, un aparat care permite să faci fotografii în modul manual.

Următoarea noastră achiziţie este un aparat aşa cum ni l-am dorit: Nikon D90

Cine va privi fotografiile din acest site va realiza evoluţia mea, ca şi fotograf, şi va observa tendinţele mele de a realiza fotografii cât mai interesante, cât mai plăcute.”

JohnB

Articole aleatorii